Astfel a fost isprăvită toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul și toate uneltele pe care le închinase Domnului tatăl său, David, și le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.
Atunci, Solomon a strâns la Ierusalim pe bătrânii lui Israel și pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legământului Domnului.
Toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la împărat pentru sărbătoarea din luna a șaptea.
Când au ajuns toţi bătrânii lui Israel, leviţii au ridicat chivotul.
Au adus chivotul, cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în cort; preoţii și leviţii le-au dus.
Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, care nu se pot nici socoti, nici număra din pricina mulţimii lor.
Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Sfântul Locaș al casei, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.
Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra.
Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încât capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea Sfântului Locaș, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo până în ziua de azi.
În chivot nu erau decât cele două table, pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din Egipt.
În clipa când au ieșit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină șirul cetelor
și toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii și fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau, la răsăritul altarului, cu chimvale, alăute și harpe și aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe –
și când cei ce sunau din trâmbiţe și cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească și să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale și celelalte instrumente și au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea, casa, și anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.