Because that, when they knew God, they glorified him not as God, neither were thankful; but became vain in their imaginations, and their foolish heart was darkened.
Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, Iebusitul.
A început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei lui.
Iată pe ce temelii a zidit Solomon Casa lui Dumnezeu. Lungimea, în coţi de măsura cea veche a coţilor, era de șaizeci de coţi, iar lăţimea, de douăzeci de coţi.
Pridvorul dinainte avea douăzeci de coţi lungime, cât era de lată casa, și o sută douăzeci de coţi înălţime; Solomon l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat.
A îmbrăcat cu lemn de chiparos casa cea mare, a acoperit-o cu aur curat și a săpat pe ea finici și împletituri de lănţișoare.
A acoperit casa cu pietre scumpe ca podoabă și aurul era aur din Parvaim.
A acoperit cu aur casa, bârnele, pragurile, pereţii și ușile și a pus să sape heruvimi pe pereţi.
A făcut casa Locului Preasfânt. Ea era lungă de douăzeci de coţi, cât lărgimea casei, și largă de douăzeci de coţi. A acoperit-o cu aur curat, care preţuia șase sute de talanţi.
Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli. A îmbrăcat cu aur și odăile de sus.
A făcut în casa Locului Preasfânt doi heruvimi săpaţi și i-a acoperit cu aur.
Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coţi. Aripa celui dintâi, lungă de cinci coţi, atingea zidul casei și cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, atingea aripa celui de al doilea heruvim.
Aripa celui de al doilea heruvim, lungă de cinci coţi, atingea zidul casei și cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, se unea cu aripa celui dintâi heruvim.
Aripile acestor heruvimi, întinse, aveau douăzeci de coţi. Ei stăteau în picioare, cu faţa întoarsă spre casă.
A făcut perdeaua albastră, purpurie și cărămizie și de in subţire și a lucrat heruvimi pe ea.
A făcut înaintea casei doi stâlpi de treizeci și cinci de coţi înălţime, cu un cap de cinci coţi în vârful lor.
A făcut niște reţele ca acelea care erau în Locul Preasfânt și le-a pus pe vârful stâlpilor. Apoi a făcut o sută de rodii pe care le-a pus pe reţele.
A așezat stâlpii în partea dinainte a Templului, unul la dreapta și altul la stânga, a numit pe cel de la dreapta Iachin și pe cel de la stânga Boaz.