Iotam avea douăzeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ierușa, fata lui Ţadoc.
El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Ozia. Numai că n-a intrat în Templul Domnului. Totuși poporul se strica mereu.
Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului și a făcut multe clădiri pe zidurile de pe deal.
A zidit cetăţi în muntele lui Iuda și cetăţui și turnuri în dumbrăvi.
A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon și i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grâu și zece mii de orz și i-au plătit tot atât pe anul al doilea și al treilea.
Iotam a ajuns puternic pentru că și-a urmat necurmat căile înaintea Domnului Dumnezeului său.
Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui și tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel și Iuda.
El avea douăzeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim.
Iotam a adormit cu părinţii săi și l-au îngropat în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.