În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui și a ridicat întărituri de jur împrejur.
Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia.
În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate și nu era pâine pentru poporul ţării.
Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, și toţi oamenii de război au fugit noaptea pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când haldeenii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie.
Dar oștirea haldeenilor a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului și toată oștirea lui s-a risipit de la el.
Au prins pe împărat și l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla, și s-a rostit o hotărâre împotriva lui.
Fiii lui Zedechia au fost înjunghiaţi în faţa lui, apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă și l-au dus la Babilon.
În ziua a șaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului –, a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, și a intrat în Ierusalim.
A ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.
Toată oștirea haldeenilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și pe cealaltă mulţime.
Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri și lucrători de pământ câţiva din cei mai săraci din ţară.
Haldeenii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului și au dus arama în Babilon.
Au luat cenușarele, lopeţile, mucările, ceștile și toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
Căpetenia străjerilor a mai luat și tigăile pentru cărbuni și lighenele, tot ce era de aur și tot ce era de argint.
Cei doi stâlpi, marea și temeliile pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută.
Înălţimea unui stâlp era de optsprezece coţi și deasupra avea un coperiș de aramă, a cărui înălţime era de trei coţi; împrejurul coperișului era o împletitură în chip de reţea și rodii, toate de aramă; tot așa avea și al doilea stâlp cu împletitura în chip de reţea.
Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului.
Și din cetate a luat un dregător care avea sub porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni care făceau parte din sfetnicii împăratului și care au fost găsiţi în cetate, pe logofătul căpeteniei oștirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul ţării, și șaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau în cetate.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla.
Împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât la Ribla, în ţara Hamatului.
Și Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese și pe care-l lăsase în ţara lui Iuda sub porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan.
Când au auzit toate căpeteniile oștilor, ei și oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia, la Miţpa, și anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, și Iaazania, fiul maacatitului, ei și oamenii lor.
Ghedalia le-a jurat, lor și oamenilor lor, și le-a zis: „Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor haldeenilor; rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului și o veţi duce bine.”
Dar, în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din neamul împărătesc, a venit, însoţit de zece oameni, și au lovit de moarte pe Ghedalia, ca și pe iudeii și haldeenii care erau cu el la Miţpa.
Atunci, tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și căpeteniile oștilor s-au sculat și au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldeeni.
În al treizeci și șaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din temniţă,
i-a vorbit cu bunătate și a pus scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraţilor care erau cu el la Babilon.
I-a schimbat hainele de temniţă și Ioiachin a mâncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui.
Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui.