David a numărat poporul care era cu el și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute.
A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abișai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub Itai din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.”
Dar poporul a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră și, când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi, dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”
Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeţi că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile.
Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.
Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
Lupta s-a întins pe tot ţinutul și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.
Absalom s-a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte.
Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.”
Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului, căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul ţie, lui Abișai și lui Itai: ‘Luaţi seama fiecare la tânărul Absalom!’
Și, dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului și tu însuţi ai fi fost împotriva mea.”
Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeţi în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.
Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât.
Ioab a sunat din trâmbiţă, și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.
Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: „N-am fii prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește Stâlpul lui Absalom.
Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmașilor săi.”
Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.”
Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab și a dat fuga.
Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăși lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.” Și Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.”
„Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaţ. Și Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie și a luat-o înaintea lui Cuși.
David ședea între cele două porţi. Caraula s-a dus pe acoperișul porţii spre zid; a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om alerga singur-singurel.
Caraula a strigat și a dat de știre împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul acela se apropia din ce în ce mai mult.
Caraula a văzut un alt om alergând și a strigat la portar: „Iată, un om aleargă singur-singurel.” Împăratul a zis: „Și el aduce vești.”
Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.” Și împăratul a zis: „Este un om de bine și aduce vești bune.”
Ahimaaţ a strigat și a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău, care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.”
Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaţ a răspuns: „Am văzut o mare învălmășeală când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău, dar nu știu ce era.”
Și împăratul a zis: „Stai colea la o parte.” Și Ahimaaţ a stat deoparte.
Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi, Domnul ţi-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.”
Împăratul a zis lui Cuși: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuși a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toţi cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ţi facă rău!”
Atunci, împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii și a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”