Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de șaptesprezece ani, păștea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei și cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Și Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe, și i-a făcut o haină pestriţă.
Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi și au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
Iosif a visat un vis și l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât și mai mult.
El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!
Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului și iată că snopul meu s-a ridicat și a stat în picioare, iar snopii voștri l-au înconjurat și s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”
Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţești tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuiești tu pe noi?” Și l-au urât și mai mult din pricina viselor lui și din pricina cuvintelor lui.
Iosif a mai visat un alt vis și l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna și unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”
L-a istorisit tatălui său și fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat și i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta și fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”
Fraţii săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.
Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.
Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el.
Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, și vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoși și dacă oile sunt bine și adu-mi vești.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului și Iosif a ajuns la Sihem.
Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?”
„Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”
Și omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan.’” Iosif s-a dus după fraţii săi și i-a găsit la Dotan.
Ei l-au zărit de departe și, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.
Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise!
Veniţi acum, să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.”
Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”
Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge, ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie și nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său.
Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el.
L-au luat și l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
Apoi au șezut să mănânce. Ridicându-și ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător și smirnă, pe care le duceau în Egipt.
Atunci, Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câștiga să ucidem pe fratele nostru și să-i ascundem sângele?
Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Și fraţii lui l-au ascultat.
La trecerea negustorilor madianiţi, au tras și au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.
Ruben s-a întors la groapă și iată că Iosif nu mai era în groapă. El și-a rupt hainele,
s-a întors la fraţii săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”
Ei au luat atunci haina lui Iosif și, junghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge.
Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”
Iacov a cunoscut-o și a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”
Și și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe coapse și a jelit multă vreme pe fiul său.
Toţi fiii și toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuinţa morţilor.” Și plângea astfel pe fiul său.
Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, și anume căpetenia străjerilor.