Iacov a ridicat ochii și s-a uitat, și iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela și cele două roabe.
A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei și la urmă pe Rahela cu Iosif.
El însuși a trecut înaintea lor și s-a aruncat cu faţa la pământ de șapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.
Esau a alergat înaintea lui, l-a îmbrăţișat, i s-a aruncat pe grumaz și l-a sărutat. Și au plâns.
Esau, ridicând ochii, a văzut femeile È™i copiii È™i a zis: „Cine sunt aceia?†Și Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.â€
Roabele s-au apropiat cu copiii lor și s-au aruncat cu faţa la pământ.
Lea și copiii ei, de asemenea, s-au apropiat și s-au aruncat cu faţa la pământ. În urmă s-au apropiat Iosif și Rahela și s-au aruncat cu faţa la pământ.
Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?†Și Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.â€
Esau a zis: „Eu am din belÈ™ug; păstrează, frate, ce este al tău.â€
Și Iacov a răspuns: „Nu, te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primește darul acesta din mâna mea, căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la Faţa lui Dumnezeu, și tu m-ai primit cu bunăvoinţă.
Primește deci darul meu care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi și am de toate.†Astfel a stăruit de el, și Esau a primit.
Esau a zis: „Haidem să plecăm È™i să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.â€
Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt micșori și am oi și vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.
Domnul meu s-o ia înaintea robului său, È™i eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, È™i la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seir.â€
Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.†Și Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!â€
În aceeași zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.
Iacov a plecat mai departe la Sucot. Și-a zidit o casă și a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibe) .
La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, și a tăbărât înaintea cetăţii.
Partea de ogor pe care își întinsese cortul a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita.
Și acolo a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel) .